Home » D:News » Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile

Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile

Publicat: 28.08.2018
Doar pentru că cineva a inventat ceva, nu înseamnă că a fost mulţumit de rezultat sau de modul în care a fost folosită invenţia sa. Mai jos aveţi cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile

J. Robert Oppenheimer/ Albert Einstein – bomba atomică

J. Robert Oppenheimer, directorul laboratorului Los Alamos în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este creditat cu invenţia bombei atomice, însă aceasta n-ar fi fost posibilă fără munca lui Albert Einstein.

În ciuda asocierii sale cu formaţiuni de stânga, Oppenheimer a salutat oprtunitatea de a juca un rol în efoturile de război. Ulterior, însă, a ajuns să fie aibă sentimente incercte în legătură cu bomba atomică. ”Nu am niciun fel de remuşcare în legătură cu fabricarea bombei… În legătură cu felul în care am folosit-o, înţeleg de ce s-a întâmplat aşa şi apreciez nobleţea cu care oamenii cu care am lucrat au luat decizia. Dar nu am sentimentul că nu s-a procedat corect. Ultimatumul dat Japoniei a fost plin de platitudini pioase… guvernul nostru ar fi trebui să fi spus lumii şi Japoniei cu mai multe claritate ce înseamnă bomba”, a spus el.

Einstein s-a exprimat mai puţin echivoc. Ani mai târziu el a spus că regreată semnarea scrisorii pentru preşedintele Roosevelt, în care îi cerea să sprijine cercetarea privind reacţiile nucleare în lanţ şi folosirea acestora ca o armă. La acea vreme, el credea că germanii fac deja acest lucru. ”Dacă aş fi ştiu că nemţii nu vor reuşi să producă o bombă atomică, nu aş fi ridicat un deget”, a recunoscut fizicianul.

Mikhail Kalashnikov – AK47

Kalashnikov a dezvoltat puşca semi-automată care îi poartă numele pentru arma rusă la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce a fost martor la moartea a numeroşi soldaţi, fiind la rândul său rănit în bătălie. Destinată a fi o armă simplă ce poate fi făcută ieftin cu ajutorul mijloacelor de producţie în masă disponibile la acea dată, Kalashnikov, care a murit în 2014, a trăit să vadă cum arma sa este, în rândul pistoalelor-mitralieră, responsabilă de cele mai multe morţi din istorie.

”Mă tot întorc la o întrebare. Dacă arma mea a luat atâtea vieţi se poate ca eu… un credincios ortodox, să fiu de vină pentru aceste morţi, chiar dacă sunt inamicii mei?”, a scris el într-o scrisoare pentru un cleric rus.

Bob Propst – spaţiile cubice de birou

În timp ce lucra pe postul de consultant pentru Herman Miller, în anii 1960, Bob Propst i-a făcut cunoştinţă Americii cu birourile deschise, dar şi cu spaţiile cubice destinate unui singur angajat. Scopul acestora a fost să le ofere angajaţilor cu experienţă un spaţiu mai ”flexibil şi fluid”, după cum a explicat el pentru New York Times în 1997.

Companiile au privit invenţia sa drept o metodă de a economisi bani. Propst a ajuns să-şi urască invenţia, catalogând-o drept o ”nebunie monolitică”.

Kamran Loghman – sprayul cu piper

Kamran Loghman a lucrat pentru FBI în anii 1980 şi a ajutat la transformarea sprayului cu piper într-o armă. El a fost, de altfel, cel care a scris manualul de folosire a acestuia pentru ofiţerii departamentului de poliţie.

În urma incidentului de la Universitatea din California, din 2011, când poliţiştii au folosit sprayului colorat într-un portocaliu deschis împotriva a ceea ce New York Times a descris a fi ”protestatari docili”, Loghman a rupt tăcerea. ”Nu am văzut până acum o utilizare atât de inadecvată a unor agenţi chimici”, a spus el.

John Sylvan – capsulele de cafea

Invenţia lui Sylvan a făcut posibilă apariţia unor branduri precum Tassimo. Capsulele de cafea le-au permis la milioane de oameni să-şi ia ”doza” de cofeină cu uşurinţă. ”Uneori mă simt prost că am făcut asta. Este ca o ţigară pentru cafea, un mecanism de livrare a unei substanţe ce provoacă dependenţă”, a spus el în urmă cu câţiva ani.

Sursă: Mental Floss

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Americanii de vârstă mijlocie sunt mai singuri decât adulții din alte țări și din alte grupe de vârstă
Americanii de vârstă mijlocie sunt mai singuri decât adulții din alte țări și din alte grupe de vârstă
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi ...
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania
A existat vreodată viață pe Marte? O descoperire recentă ne aduce mai aproape de un răspuns
A existat vreodată viață pe Marte? O descoperire recentă ne aduce mai aproape de un răspuns
Rocile străvechi dezvăluie cum a modelat apa prima crustă continentală a Pământului
Rocile străvechi dezvăluie cum a modelat apa prima crustă continentală a Pământului